La nivel bazal, copiii au nevoie de relații care le oferă afecțiune, intimitate și plăcere, le furnizează securitate, protecție fizică față de boală și vătămare fizică și le asigură hrană și adăpost. Ei au nevoie ca adulții din viața lor să le asigure protecție, securitate și susținere, copiii neaflându-se într-o poziție de putere ori control.
Experiențele traumatice din timpul copilăriei reprezintă un factor de risc major pentru dezvoltarea unor boli și comportamente antisociale la vârsta matură, printre acestea numărându-se afecțiuni ale inimii, obezitate și diabet de tip II, iar pe parte emoțională remarcându-se abuzul de substanțe, comportamente infracționale și agresivitatea.
Expunerea la rele tratamente, printre care abuzul sau neglijarea copilului constituie un factor de risc major pentru dezvoltarea unui numar important de afecțiuni psihiatrice, precum depresia și apariția gândurilor suicidare.
Aceste experiențe cauzează pagube la nivel emoțional și influențează stabilirea relațiilor sociale și obținerea performanței școlare.
Începând cu adolescența, copiii au suficientă independență si dispun de abilități pentru a căuta remedii într-un număr mic de mecanisme pe care ei le consideră a fi de protecție: consumul de alcool, comportamentul sexual periculos, fumatul, folosirea substanțelor psihoactive și mâncatul compulsiv.
Depresia, sentimentele de izolare, stima de sine scăzută, abuzul de substanțe și comportamentul sexual dezadaptativ, fac parte dintre cele mai frecvente consecințe pe termen lung ale abuzului și neglijării copiilor.
În cadrul ședințelor de terapie, copiilor le este oferit, în primul rând, un cadru caracterizat de siguranță. Prin metode specifice este evaluată existența traumei, iar apoi se intervine pentru depășirea acesteia și consecințelor negative pe care copilul le resimte. În majoritatea cazurilor, intervenția presupune și lucrul cu membri ai familiei, succesul terapiei depinzând și de gradul de implicare al acestora.
