„Baby blues” sau starea de tristețe de după naștere, reprezintă o stare psihologică temporară a mamei, care apare imediat după naştere, caracterizată prin schimbări bruşte de dispoziţie, de la plâns fără un motiv aparent la râs, sentimente de nelinişte, singurătate, anxietate, tristeţe. De obicei, dispare de la sine, după aproximativ două săptămâni de la naştere.
Cauzele care pot duce la apariția acestei tristeți pot fi biologice sau psihologice. Printre cauzele biologice se numără actul naşterii, schimbările hormonale care intervin imediat după momentul nașterii, starea de sănătate a copilului, dacă acesta se naște cu probleme, starea mamei va fi influențată în sens negativ.
Cauzele psihologice pot fi cele referitoare la adapterea la rolul de mamă, care o poate face să se simtă depăşită de situaţie, nesigură. Stresul este amplificat și de creșterea nevoilor financiare necesare creșterii unui copil, iar în cazul în care există și alți copii, găsirea unui echilibru pentru creșterea acestora.
Spre deosebire de “baby blues”, depresia post-partum este o tulburare psihică frecvent întâlnită la mame, dar şi la taţi, în primele luni după naştere.
Simptomele includ, tristeţe profundă, senzaţie de gol interior, plâns frecvent, stare prelungită de oboseală, tulbărări de somn, sentimente de furie, iritabilitate, neputinţă, sentimente de eşec personal, anxietate privind bebeluşul sau lipsa de interes pentru acesta.
Unul dintre factori declanșatori ai depresiei post-partum este nașterea, care poate duce la niveluri mari de stres, atunci când este percepută ca fiind una eveniment traumatic. Deși cele mai multe femei care manifestă aceste simptome sunt cele ale căror nașteri au implicat instrumental medical, cezariene de urgență, faptul că mama își simte propria viață sau pe cea a bebeușului în pericol, poate constitui un factor declanșator al depresie post-partum.
În cazul declanșării depresiei, este nevoie de intervenție de specialitate, psihologică și/sau psihiatrică. Depresia nu trece de la sine, spre deosebire de “baby blues”, iar conștientizarea acestei condiții de către membrii familiei mamei care suferă este un factor important în primirea ajutorului și îmbunătățirea stării de sănătate. Depresia afectează în primul rând stima de sine al mamei, care presupune că mama dispune de abilităţile proprii de a avea grijă de copil şi de a-i veni în preîntâmpinarea nevoilor. Depresia duce la dificutăţi care apar în dezvoltarea relaţiei mamă-copil, în dezvoltarea propriu-zisă a copilului și afectează toți membrii familiei.